“2046” sau imposibilitatea de a întoarce trecutul

Photobucket

”Din când în când un tren misterios pleacă spre anul 2046. Fiecare pasager care pleacă spre 2046 are aceeaşi intenţie: vrea să-şi recupereze amintirile pierdute. Şi asta deoarece în 2046 nu se schimbă nimic. Nimeni nu ştie cu adevărat dacă aşa şi este. Căci nimeni nu s-a întors de acolo. Doar eu.”

Aşa începe „2046” şi eşti convins că vei asista la un film SF. Convingerea ţi-o întăreşte un tren futuristic trecând într-o viteză ameţitoare pe lângă tine, printr-un tunel ciudat colorat. Fantastică este însă doar imaginaţia unui scriitor care săpând după amintirile pierdute scrie despre o călătorie în viitor. El ”pleacă” în viitor pentru a reînvia trecutul. A vrut să plece, căci voia o schimbare.

Dacă doriţi un regizor care să vă smulgă din tiparele unei vieţi ”normale”, apelaţi la regizorul chinez Wong Kar Wai: ”Ashes of Time”, ”Chungking Express”, ”In The Mood For Love”, ”2046” pentru a aminti doar câteva dintre filmele sale. Irezistibilele lui viziuni vă vor face să înţelegeţi de ce criticii i-au încadrat filmele acestui poli-artist în curentul ”realismului magic”. Vom fi martorii unor îndelungi plonjări în străfundurile conştiinţei, ori ai unor dulci visări paralele dintre care nu mai ajungi să ştii care este cea reală. Veţi întreba ”visare reală?” Da, filmele lui Wong sunt dulci/amare visări, sunt nişte ”păsări fără picioare”, cum spune o eroină de-a lui, neputându-se aşeza niciodată, fiind mereu nevoite să zboare.

Pentru a realiza ”2046” lui Wong Kar Wai i-a luat cinci ani, a fost lansat în 2004 când a făcut furori la Cannes, iar ziarul ”Le Monde” i-a spus ”filmul de vârf al carierei sale”. Scenele sunt filmate cu o minuţioasă atenţie asupra celor mai insesizabile detalii. Pentru un fum de ţigară într-o filmare, din profil, de o neasemuită fragilitate, peliculei îi trebuie 40 de secunde şi probabil nenumărate duble de platou. O strângere tandră de mână e filmată timp de peste un minut. Camera se fixează pe priviri, filmul este un joc al expresiilor şi al gesturilor discrete. Planurile temporale se suprapun, se încalecă, timpul parcă nu-şi mai găseşte făgaşele, se transformă într-un continuum al memoriei despre care nici la final nu ştii de fapt dacă eroul vrea într-adevăr să o alunge, ori o cultivă ca pe ceva nepreţuit. E totodată un film plin de erotism dar fără ca acesta să apară pe ecran, totul este subînţeles şi se desfăşoară ca un mosor la ralanti.

Tony Leung Chiu Wai, unul din actorii preferaţi ai regizorului, joacă rolul unui scriitor. E 1966 şi scrie un roman despre anul 2046, de fapt scrie despre propriul său trecut. Iubirea sa i-a fost refuzată de o femeie şi de atunci refuză la rândul său iubirile altor femei, refuzându-şi astfel orice alt început, făcându-ne să înţelegem că iubirea nu este decât o chestiune de sincronizare.

În ”2046” parcă mai mult decât în celelalte filme ale lui Wong, femeile au perfecţiunea unui manechin, au misterul şi retragerea în tăcere ale unor zeiţe. La un moment dat chiar, eroul/scriitorul îşi proiectează angoasele într-un monolog adresat unei androide, care în cele din urmă lăcrimează. Reală? Imaginară? Suntem în 2046 unde orice este posibil. 2046 e numărul unei camere de hotel.

Realismul magic al lui Wong e răpitor. Muzica fascinantă a lui Shigeru Umebayashi, cu care regizorul a mai colaborat şi pentru ”In The Mood For Love”, contribuie din plin la aceasta. Întrebarea lui Wong rămâne valabilă: ”există ceva în lumea aceasta ce nu se va schimba niciodată?”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s