Regizorul Ioan Cărmăzan la Sibiu

carmazan
2009-05-16
Regizorul Ioan Cărmăzan a fost la Sibiu pentru proiecţia ultimului său film “„O secundă de viaţă””, la Casa de Cultură, joi 14 mai 2009. Sibiul devine astfel al doilea oraş din ţară, după Bucureşti, unde a rulat acest film, prin grija expresă a regizorului. Filmul a fost însă precedat de un alt eveniment: lansarea cărţii regizorului, „”Elogiul intuiţiei””, precum şi a primului număr al revistei de cultură “„Cenaclul de la Păltiniş””. Cartea a fost prezentată de prof. Silviu Guga, de Eugen Jitariuc şi Valentin Leahu, directorul şi respectiv redactorul şef al revistei nou lansate. A mai participat actorul Ioan Cristian Motriuc de la Teatrul Mic, prezent în distribuţia filmului. De asemenea a  avut şi subsemnatul onoarea şi emoţia să spună câteva cuvinte.Chiar dacă autorul spune că e o lucrare de cercetare ştiinţifică, Elogiul intuiţiei, Editura Pro 2008, se situează la graniţa dintre o carte de natură ştiinţifică, eseu şi mărturisire de credinţă. Regizorul Ioan Cărmăzan spunea că în ea este ascuns cursul său de regie (predă la Universitatea Hyperion), dar este totodată o carte care revelează şi talentul său de prozator. Este şi un eseu despre cea de-a şaptea artă, este şi un drum iniţiatic prin tainele „canonului regizoral”. Se intră în micile detalii ale celei de-a şaptea arte. Asumarea cadrului, a timpului şi spaţiului cinematografic de către regizor sunt primii paşi în transformarea realului în vizual. Esenţa artei cinematografice, ne spune Ioan Cărmăzan tot în capitolul I, stă în stăpânirea elipsei, acea „absenţă plin㔠din film, şi a parabolei care „spulberă timpul real”. Fiecare act regizoral primeşte astfel conotaţii de-a dreptul filosofice.Exemplificările pe care le întâmpinăm de-a lungul paginilor cărţii confesiune vin din cei mai mari maeştri ai acestei arte: Orson Wells, Tarkovsky, Copolla, Antonioni, Felini, Vinterberg, Bergman, Mihalkov, ori Lucian Pintilie, Nicolae Mărginean, Iulian Mihu şi alţii. Pentru c㠄nu poţi să opreşti miracolul”, vine invenţia regizorului. Cine este el? „Regizorul este acea dimensiune existenţială virtuală, greu de arătat cu degetul, sensibilitatea din care izvorăsc toate sensurile unui film şi raţiunea în care se reunesc acestea pentru a urma o logică anume.”

Încercând să desluşească unde se naşte personalitatea artistică, autorul intersectează suma trăirilor unui om cu o oglindă. Pentru a intra în simbolistica oglinzii, aceast㠄hieroglifă a adevărului”, drumul trece prin Borges, Noica, Cioran, Baltrusaitis (cu senzaţionala sa „Oglind㔠de la Ed. Meridiane din 1981), ajungând până la Aristotel, trecând prin legende indiene ori metafizici medievale. Parafrazându-l pe Cioran despre ceea ce trebuie să scrii, Ioan Cărmăzan spune c㠄trebuie să filmezi ceea ce nu poţi să povesteşti. Abia atunci începe cinemaul să aibă semnificaţie.” Regizorul este cel care „filmează cuvinte”, iar pentru că aparatul de filmat are oglinzi, ne jucăm de-a oglinda evitând tentaţii ori pericole. În Evul Mediu oglinda era o închisoare pentru diavoli, iar cristalul „o figură de aer” utilizată de vrăjitorii tuturor timpurilor. Iar regizorul este cel care trebuie să vrăjească.

Iar dacă vrem să ne aplecăm spre poezie, va trebui să citez dintr-un fragment al unui interviu al lui Orson Wells după premiera filmului „Citizen Kane”, şi veţi înţelege de ce:
„”Cinematograful adevărat este expresie poetică. Cred că latura vizuală a filmului este numai o cheie spre poezie. Filmul nu se justifică prin el însuşi. Puţin interesează dacă imaginile sunt frumoase, sau şocante, sau oribile, sau tandre. Filmul nu înseamnă nimic dacă nu face posibilă poezia. Şi poezie înseamnă să sugerezi lucruri absente, să evoci mai mult decât este vizibil. […] Un film se face atât din ceea ce adaugi, cât şi din ceea ce arunci.”” (pag. 73)

Un capitol întreg vorbeşte despre trei modele. Andrzej Wajda este observat prin prisma logicii încărcată de poezie a filmelor sale. Un alt Andrei, Tarkovski, este prezent prin atitudinea sa mistică faţă de Sacru. Iar în cele din urmă, Cristoph Kieslowski va fi conturat printr-un dialog imaginar al acestuia, despre filmele lui, cu autorul cărţii. Capitolul parcurge filmografia acestora, nuanţând, cu mare talent de prozator, elementele magice ale „romanului privirii”. Marea mea dezamăgire, însă, a fost că trilogia „Trois Couleurs” a lui Kieslowski abia dacă este amintită, (celelalte filme bucurându-se de o mare atenţie).

Ultimul capitol al cărţii, intitulat “„În oglindă””, este o mărturisire personală a autorului despre „cineroman”, despre destin, despre legături sufleteşti descrise printr-o “„scrisoare către tatăl meu””, despre viaţa unui Bucureşti de adopţie, despre „Institutul de glasuri” al lui Traian T. Coşovei de la Muzeul literaturii române, despre viaţă ca teatru, lăsând un „final deschis” ce se încheie cu o propunere de decalog artistico-uman. Acest ultim subcapitol este o lecţie sublimă de estetică pură. O definire a unui simţ inefabil, intuiţia, aceast㠄altă cale de cunoaştere decât cea intelectuală”. Depăşind cunoaşterea prin raţiune, intuiţia, numită pe alocuri şi „har”, ajută regizorul, iar noi îndrăznim să spunem că nu numai pe el, să păşească spre celălalt nivel, „al invizibilului, al luminii, al lumii spirituale”.

„Elogiul intuiţiei” este o carte de antrenare a ochiului şi mai ales a inimii întru descifrarea artei cinematografice, întru înţelegerea ei, ca oglindă de reflecţie imaginativă a realităţii. Dar este şi mai mult decât atât. Este de fapt un crez artistic în valorile estetice nepieritoare, în posibilitatea lor de discernere dintre tentaţii risipitoare. Este o carte a echilibrului pe care ţi-l dă sensibilitatea artistică, dincolo de experierea oricărui alt posibil dezechilibru. Depăşind simpla cunoaştere raţională, cartea regizorului Ioan Cărmăzan este o afirmare a unei căi secunde, artistice prin excelenţă, de cunoaştere – prin intuiţie – a lumii în mijlocul căreia trăim. Este renaşterea şansei de a atinge certitudinea, a simţului sinelui, a relaţionării cu ceilalţi prin mijloace care depăşesc simţul comun.

Pentru că deja m-am întins prea mult la cartea domnului Cărmăzan, pentru a vorbi despre noul său film „O secundă de viaţ㔠îmi trebuie un alt articol. Şi să pun încă o noapte între mine şi acel film sub al cărui imperiu încă mă aflu. Deci „va urma”. Vă las doar în compania trailerului, până mâine. Sper.

Dar, dacă puteţi, vedeţi-l!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s