Iubirile înfloresc în noiembrie

george_tanase_ploaie_pe_strada_mare

Peste noapte noiembrie parcă turnase o ceaşcă de lapte peste oraş. Atât era de deasă ceaţa în dimineaţa aceea că arborii, dezgoliţi deja, îşi pierdeau crengile în pasta albicioasă. Nimic nu ar fi făcut-o să coboare din pat, dar avea trei seminarii încă de la primele ore, iar studenţii o aşteptau. ”Măcar de-ar fi fost puţin mai cald în casă” îşi spuse. ”Şi ce-i cu vremea asta, că de câteva zile e numai ceaţă peste tot!” Planeta parcă se rătăcise şi acum toamna nu mai voia să-i dea drumul din ghearele ei. Se ridică într-un cot, îşi dădu părul din ochi şi parcă tot n-ar fi coborât. Totuşi papucii de casă o aşteptau moi şi pufoşi la marginea patului ca doi căţelandri cuminţi.

Un ţârâit de cicadă se auzi din telefonul mobil. ”Asta-i bună! Cine trimite mesaje la ora asta?” Încă un ţârâit. Imediat un altul. ”Ăştia-s nebuni! Trei mesaje?”

Di-in ce co-o-tlon de gând ai reapărut? Va trebui să-mi găsesc mai târzior în zi un timp să te sun ca să-ţi spun. Sunt încă sub imperiul celui mai minunat vis posibil, în care ai fost cea mai dulce şi inimaginabilă fiinţă de pe pământ. Mi-e teamă ca soarele să nu se ridice deasupra ceţii de-afară şi să alunge totul. Simt cum o nerăbdare haină creşte în mine.

De când oare nu mai primise niciun semn de la el? Uitase. ”În mintea lui precis încă e ceaţă. Somnul încă nu şi-a alungat visele de tot”. Tastă rapid: Oh… Pe ecran apăru opţiunea ”Trimite” şi apăsă butonul verde.

Îşi vârî tălpile în papuci şi merse mecanic spre baie. Şerpuitor pasta de dinţi se întinse peste perii periuţei, dar se răzgândi, o aşeză înapoi pe marginea albă de porţelan şi se întoarse în cameră. Mai citi o dată mesajul, ”cum zice? O nerăbdare haină?” Zâmbi.

Se întoarse la periuţa de dinţi. Ochii, părul. ”Of, ceaţa asta nu mă lasă nici să mănânc de dimineaţă.” Şi ceaţa invada priveliştea din fereastra bucătăriei. ”Şi azi, tot cizmuliţele.” Haina cu guler de blană. Servieta. Pe stradă era aproape pustiu şi ceaţă. Timpul începea să se urnească din loc. Încet, ce înseamnă încet? Nu ştia.

Studenţii, aceeaşi. La fel de plictisitori şi de plictisiţi, erau un soi de stafii. Coridoarele lungi ca nişte tuneluri înguste. Inimaginabilă… Nerăbdare haină. După al doilea seminar realiză că afară ceaţa se ridicase complet. Un soare strălucitor limpezea zidurile şi dădea aerului o culoare gălbuie. ”Acum mai seamănă a toamnă.”

*

El trimise mesajul. Primise atenţionarea că de fapt sunt trei. Mai apăsă o dată pe tastă, aşeză telefonul mobil pe noptieră şi se chirci din nou în aşternut, la căldură, încercând să-şi prelungească visul. Ea se strecura mai departe în rochia roşie cu umerii dezveliţi, ca o panteră, atârnându-şi ochii de privirile lui, se strecura într-un spaţiu care nu era nici cel al retinei, dar nici al simplei închipuiri, care nu era nici spaţiul strâmt dintre sinapse, nici spaţiul larg al imenselor goluri de timp haotic. Primi repede un răspuns. Nu se aştepta.

După vernisajul de cu o seară înainte al expoziţiei unui prieten, prelungiseră noaptea până târziu, în interminabile discuţii presărate cu glume din plin, cu nişte oameni formidabili, judecători ai culorilor de pe pânze şi analişti nocturni ai destinului. Era frig de-a binelea când se întorcea acasă prin noapte, calculând că cele nouă ore trecuseră ca o aristocratică pocnitură din degete a lordului Timp. Nici A. cea caravagescă, nici sclipitoarea M. din celălalt local nu putuseră să-l ţină totuşi în loc pe acel lord capricios. Trecuse de mult vremea în care cine ştie ce chelneriţă cu degete lungi fusese inspiratoarea unuia dintre cele mai fascinante personaje ale unui roman scris oarecând. Seara se transforma cu fiecare oră în altceva, magia creştea cu fiecare pahar de vin şi nu fusese decât un pasiv ascultător al vervei amicilor săi, degustător discret al picăturilor de ceară ale nopţii.

Şi totuşi, fără să se gândească nici o clipă la ea, nici măcar o frântură de gând! Şi să-i înflorească brusc, pe nepusă masă, în vis! Romanul de acum era pe sfârşite şi nu mai era timp pentru noi personaje, aşa că va trebui să scrie altceva cât de curând.

Şi cât de real şi cât de aproape îi apăruse! Şi rochia şi zâmbetul cald şi privirile cu care îl învăluia! De aceea se chircise înapoi în aşternut, să prelungească o întâlnire tainică şi surprinzătoare, de care nu avusese parte niciodată.

Îşi luă din nou telefonul şi apăsă câteva taste:

– Da, eu sunt. Te rog spune-i domnului director că astăzi mi-e imposibil să ajung la serviciu. Nu mai am concediu, dar îl rog să-mi aprobe o zi liberă. Mulţumesc. Închise şi se cuibări la loc.

”Cine ştie în braţele cărui iubit se va fi trezit, doar n-am mai vorbit de mult, poate fi chiar şi măritată şi tu îi trimiţi ca un tâmpit mesaje la 6 dimineaţa!” Unde-i fusese capul? Nu! Fusese un vis atât de puternic, atât de înfiorător de îngemănat cu realitatea, încât îl crezuse. Un vis care ar fi putut motiva orice gest necugetat din Univers.

Rămase în pat până târziu, până când soarele galben luă locul perdelei de ceaţă. Nu mai ştia cât e ceasul, dar era cu siguranţă înspre amiază. Se decise cu greu să se ridice, dar peste doar 5 minute ţâşni din baia prea răcoroasă. Pentru fulgii de cereale nu mai avea lapte şi se hotârî să coboare la magazinul de vizavi. Aerul clar şi culoarea limpede a amiezii, căldura subţire promisă de un soare cu dinţi erau invitaţia perfectă.

Mirosea de-a binelea a toamnă. O luă de-a lungul străzii, recitind pe telefon mesajul trimis. Hm, la lumina zilei nu-i mai părea atât de convingător. ”Aşa e cu visele astea”. Îşi mai înfăşură fularul încă o dată. Nu era foarte aglomerat, iar trecătorii păreau liniştiţi şi împăcaţi. Plin de maşini parcate haotic. Una opri pe banda a doua pentru ca un bătrânel abia să coboare, şontâc-şontâc, pe partea dinspre mijlocul drumului. Se auzi atunci un scrâşnet de frână, un autobuz galben, plat, cu un fund de tablă indecent de imens, viră brusc şi imediat, scrijelitul bucăţilor de tablă deformată izbită de un zid. Apoi un ţipăt ascuţit în apropiere.

Ultimul lui gând se făcu terci, pleznind ca un pepene purpuriu, prelingându-se pe gardul de piatră.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s