Jan Skácel

„La nesfârşit”jan skacel3

Neobosit cade zăpada aceasta
de parcă nişte nemernici snopesc în bătaie
cu sticle de bere
o lebădă-n cer
iar penele ei triste cad peste noi.

Şi-atât mă-nfricoşează tăcerea ei de moarte,
povara ce-o aşează pe copaci şi veşnicia
care sfârşeşte în oameni.
Şi nu mi-e ruşine deloc
de frica aceasta, Doamne, Tu ştii.

Cade peste mine tăcută, fără o vorbă,
ca un regret inutil,
că atât mai putem,
să aşteptăm mângâierea.
În timp ce cade dincolo de fereastră.

Tot mai abundent şi tot mai cumplit.

„Unde se duc mamele noastre”jan skacel1

Căci ştiu unde se duc mamele noastre,
în iulie încep să rătăcească
la început mai puţin şi doar pe lumină,
cât încă nu-i prea mult întuneric.
Apoi lipsesc pentru un timp lung, tot mai lung
şi sunt tot mai departe.
Se spune că odată
trăia în casele lor fierarul cel orb din legende.
Şi toţi au aruncat odată cu piatra.
Acum şchiopătează puţin ca nişte păsări rănite.
Va trebui să ne căutăm mama odată
prin iarba nopţii. Spre dimineaţă s-ajungem
la poarta mică năpădită de iederi.
Să găsim acolo, plină de rouă,
în barba bătrânului o copilărie bizară.
Să întâlnim fetiţa pe care o ştim de undeva.
Şi-atunci s-o întreb, dar asta
nu-i îngăduit.

„Ziua potrivită să mori”jan skacel

În ceasul morţii noastre
când ziua potrivită să mori
soseşte negreşit
vom smulge neghina
cu-n gest de copil
vom şterpeli o scumpă amintire
şi-abia vom atinge apa
în salt de copil
în ceasul morţii noastre
când ziua va veni
ziua potrivită să mori
umilul rege lepros va zâmbi.

(trad. C.S.)

jan skacel2[Jan Skácel (1922-1989) este unul dintre cei mai reprezentanţi poeţi cehi. Versurile sale, rod al unor profunde meditaţii, răsar din tăcere şi tind spre spaţiile mitice unde poezia reprezintă şansa supravieţuirii. În marea parte a operei sale sentimentul de tristeţe este generatorul unei adevărate extaze creatoare, iar temele sunt inspirate din tradiţiile spaţiului Moraviei în care s-a născut. Imaginile sale impresionează prin stranietate şi o adevărată veneraţie pentru spectacolul fiinţei, pentru frumuseţea naturii dincolo de care transpar peisaje bizare. A lucrat la început în cinematografie pentru ca apoi să devină în domeniul radiofonic un asiduu promotor al culturii scrise şi al literaturii. După anii ’70 şi represiunea Primăverii de la Praga este interzis în Cehoslovacia, dar e publicat în Canada şi în Germania, iar scrierile sale vor circula clandestin. Abia după 1981 i se permite să publice din nou în ţară, activează în teatrologie şi traduce din Platon şi Sofocle. În 1989 primeşte Premiul Petrarca în Italia şi Premiul pentru Literatura central-europeană. Moare cu 10 zile înainte de „Revoluţia de catifea”, nereuşind să trăiască pe viu prăbuşirea unui regim despre care era convins că nu va sfârşi niciodată.]

jan skacel4

Advertisements