Vasile Avram

Fragmente din romanul “Fiul apocrif”, 2005

Pusă pe limbă, moartea nu are nici un gust.
Dezlegată la ochi, nu vede.
Numai degetele ei de surcele foşnesc prin pădurile gândului
şi ameninţă să sugrume şarpele beregatei.
Din când în când, sătulă de lacrimi,
cântă la saxofon. Din când în când
trece prin pieţe să cumpere castraveţi. Din când în când
se urcă pe schele ori avioane de pasageri
să privească lumea de sus. Dar, dezlegată la ochi, nu vede,
pusă pe limbă nu are nici un gust.
[…]
Fiecare drum e un cerc – sau un arc de cerc – în jurul pământului;
linia dreaptă e doar o abstracţiune a infinitului matematic.
Mersul în aparenţă orizontal se circumscrie în fapt
unei sfere cu centrul peste tot şi limita nicăieri.
Iar dacă am putea fi atenţi,
dacă am avea urechile mai ascuţite
şi dacă ochii noştri n-ar fi nişte simple slugi ale luminii,
am putea vedea şi auzi cum la capătul drumului
zeul sparge în bucăţi o statuie.
[…]
Unde ar trebui atunci înfipt ţăruşul primei întrebări? Ideal ar fi – zâmbi M. în sinea lui – să putem coborî efectiv până în spaţiul şi timpul originilor, unde să găsim lucrurile în starea de arhetip. Adică în alcătuirea lor primară. Iar de aici să venim pe firul devenirii îndărăt, până în zilele noastre. Căci dacă mitul nu e o istorie falsă (cum ne învaţă savanţii pozitivişti), ci una adevărată (cum încep să fie de acord majoritatea antropologilor contemporani), nu suntem oare datori să dăm la o parte sumedenia de obstacole ridicate în calea lui tocmai de către… raţiunea suficientă? Cum să-ţi poţi asuma adevărul mitului când tu nu eşti decât un individ, un simplu individ alcătuit undeva pe scara urcătoare a unei finalităţi probabiliste, marcat de toate peceţile unei civilizaţii a exactităţii, şi nu o entitate simbolică, cum fusese omul începuturilor?

Vasile_Avram[Vasile Avram (1940-2002) romancier, poet, dramaturg, etnolog, cu o bogată activitate jurnalistică. Se remarcă prin colosale lucrări de antropologie la graniţele interdisciplinarităţii, fiind unul dintre pionierii acesteia imediat după 1989, când a iniţiat la Cisnădioara, lângă Sibiu, colocvii la care participau activ scriitori, filosofi, teologi, artişti plastici. Situat mereu la îngemănarea ştiinţelor, experimentând în textele sale starea fiinţei paradoxale care nu este ceea ce pare a fi, prin valorizarea oximoronului în subtexte semnificante aparţinând tuturor genurilor literare, străluminează rădăcinile transcendentale ale realităţii cu toate uneltele ce i-au stat la îndemână, de la cea mai strictă cercetare ştiinţifică, până la prolifica sa speculaţie literar-filosofică. E mult? E puţin? Un spirit postmodern ar răspunde zâmbind.]

Advertisements