Vasile Bora

“Sinaxar anonim: Gheorghe Fără Mormânt”

Zile de sare
patruzeci mai avea
Gheorghe Fără Mormânt – când a zis:
– aş vrea să trăiesc
cum n-am mai trăit niciodată –
acoperiş la pustie să mă pună Domnul
osie de Golgotă
şi să învârtă cu mine Sânta Maşinărie…

Dar capul meu a încăput greu
în cuvintele sfinte –
cuie mi-am bătut în carne spre a pricepe
turn de fiere am fost şi n-am avut deznădejde
setea am lovit-o cu scutul pielii
foamea cu sângele vânăt…

De o mie de ori am strigat după moarte
o mie de dimineţi au urmat
strâmte – însângerate;
somn n-am avut – nici parte de mângâiere
oamenii se uitau la mine ca la un zid
odată la răspântie m-au zidit într-o cruce
de mi s-a umflat inima peste măsură
şi a sângerat
că au fugit toţi de la spaima aceea.

Am alergat cu cerbii în munţi
cu leii am răgit la stihii
am priceput pasul nopţii – mersul de sus al stelelor
ochii mi-au crăpat de mi s-a subţiat umbra
că a tăiat în două
iadul cel dinafară – de iadul cel dinăuntru
precum o coasă – apele negre – de vadul negru…

Şi s-a îndurat de mine Domnul
cu aspră vedenie:
– se făcea că priveam printr-un ochi de acvilă
un munte înalt
în munte stătea Domnul
şi-mi cântărea moartea.

Apoi am văzut o cetate sus – în tărie
cu ziduri înalte de sticlă strălucitoare
care cântau fără încetare
numele nepătruns al TREIMII…
Apoi am fost sfântă apă
şi m-am adăugat neamului
ce trebuia din mine să iasă…

Pe Gheorghe Fără Mormânt
se spune
l-au îngropat păsările într-un nor
de câteodată vara – de dimineaţă
cerne de sus o pulbere albă
pe garduri şi pe lemnul ferestrelor
de oamenii o aşază pe limbă
şi însetând
a mirare grăiesc –
cum că au gustat
o fărâmă de cer…

De la Gheorghe Fără Mormânt
ne-au rămas trei slove săpate-ntr-un zid:
„ – eu n-am fost întristare
eu nu am fost decât un bulgăre de sare
pentru dumnezeiască însetare”…

“Trandafirul negru”

Uşa dădea spre grădină,
coborât ai putea ţine pasul
cărării de iarbă
cu pietre albe pe margini,
bolovani mai mari
sfărâmaţi
pentru scopul acela.
Dac-ar fi primăvară
totul
s-ar înfrumuseţa…
masa albă, triunghiulară
din fundul grădinii
nu s-ar vedea
de multele flori.

Uşa dădea spre grădină,
în faţa ei
doi pomi pitici se plecau,
a rămas bolovanul pe care stăteai
când
pe-un colţ al mesei rotunde
îţi beai extrem de rănit
ceaiul negru.

[Vasile Bora (n. 1967) este preot prin părţile Bistrei. Uneori seamănă cu Creangă, alteori e un fel de extraterestru.]

Advertisements