Victor Ţarină

“ÎN BUCĂTĂRIE”victor tarina
(1984)
Pe pagina aceasta
O pată de ulei

Mai jos
O pată de cafea

Găurit un colţ
De scrumul
Ţigării

Pagina goală

Zgârieturi
Ale unor priviri fixe
Ale unor ochi goi

“ORBUL”
(1987)
Un orb în piaţă
Îl mângâi cu privirea

S-a oprit. Încovoiat
A simţit în spatele lui
O femeie de piatră

“SĂ TAC”
Trecut vâscos
Să nu-i calc umbra
Urmându-i să tac

Strigând-o pe nume
Numele meu
Ar muri în atac

“AM 31 DE ANI – LINIA DE SOSIRE”
(1992)
cred că pe-aici pe undeva
mă voi opri şi voi aştepta
ce atâta gălăgie dintr-un om
care abia trăieşte de pe o zi
pe cealaltă

pe aici pe undeva e şi linia de sosire
am s-o caut printre lucrurile familiare
ca piramidele naveta spaţială
biroul plin de cratere
la care mă aşez doar când plâng
sau când decojesc portocale
aici in sânul Dumnezeului meu
pe undeva prin zona sufletului
aici e linia de sosire

şi nici nu trebuie să o caut
căci în cele din urmă ea mă va căuta
şi-mi va spune: unde te-ai grăbit atât
eu am fost mereu lângă tine
ca o iubită credincioasă ca o capuşă
sau dacă vrei ca un copil
pe care tu urma să-l naşti

“SPITAL ÎN SAT”
(1996)
Plouă mărunt

Spitalul îşi trimite
Bolnavii afară
Păsări se sperie
Fac un ocol
Şi zboară
spre oraş

Copil de bolnav
Ocolind gardul

Tremurând lângă sat

“PE ALEILE MĂNĂSTIRII”
Potecă de noapte. Întuneric
În care copacii îşi aprind florile
Sora se plimbă pe aleile mănăstirii
Şi uneori Dumnezeu
Se oglindeşte în lacrima ei

“ÎN SFÂRŞIT”
(1998)
În sfârşit să vorbim despre moarte
Ca despre o câmpie albă
Cu urme de lupi sau mai bine
Ca despre o femeie care
Te îmbrăţişează în ninsoare
Despărţire de un tandru orfelinat
Şi în acelaşi timp
Moarte la toate ferestrele
De ne clănţăne dinţii
Cu toate uşile ferecate

“NU ACUM”
Ar fi trebuit să adorm
Mai devreme când încă
Nu mă chinuiau câinii necurăţiei
Când creierul îmi era alb
Şi gloatele mă împingeau
Spre un dureros sacrificiu

Atunci ar fi trebuit să adorm
În copilărie, când
M-am hotărât să schimb lumea
Nu acum când lumea m-a schimbat

“PLOUĂ PERPENDICULAR”
(2005)
Vin ploile şi încă nu te-ai aşternut
Pe hârtie. Cer plumburiu. Cum ar spune
Băiatul tău: plouă perpendicular
Pe pământul sferic. E bine aşa
Că nu gustă angoasele poeţilor
Mâine vom vorbi iar despre fotbal
Deşi mai e doar o lună până la Bac
Nu ştiu să fiu un părinte sever
Tata a fost uneori dar ce folos

Vin ploile: oamenii se luptă cu viaţa
Eu cu cerneală simpatică
Mă aştern pe hârtie

“MĂRTURISIRE”
Să-ţi spun ceva despre fana mea
Studenta la filozofie
De întâlnirea cu ea la Jazz-Café
(Prietena ei plănuise totul în secret)
Unde îţi mărturisi
Că este îndrăgostită de poemele tale
(Ori poate de portretele zâmbitoare)
Cunoştea pe de rost versuri
Şi-ţi mărturisi că nu mai reciteşte
Decât cărţile tale. Aceasta a fost
Aproape de ziua ta, a fost un cadou
Un cadou de ziua ta
Merită să mai scrii şi chiar să publici

O cheamă Adriana şi
Are toate cărţile mele

Omagiul autorului

“QUO VADIS”
(2015?)
Sufletul cu nerăbdare
Ar vrea să-şi descarce negre zăpezi
Dar îngerul e cu mine în seara aceasta

Un glas de lumină
E poezia mea
N-o mai aştern pe hârtie
Ci o trimit spre sate bătrâne
Să lumineze naşteri şi deopotrivă
Să stea la căpătâiul celor adormiţi

Sunt aici, Doamne, la masa
Din bucătărie compun globuri de aur
Se întâmplă atâtea prin lume
Acum încotro?

victor tarina2[VICTOR ŢARINĂ este născut în 1960. Pendulând între contemplaţie şi „crudul” act de a scrie, izbindu-se mereu de imobilitatea şi insensibilitatea realităţii, îi surprinde acesteia sub-structurile ascunse, descifrându-i, descompunându-i sensurile, dezvelind forme carstice surprinzătoare. Mereu asaltat, mereu în derută, mereu întrebând, actul de a scrie se revelează ca singurul act expiator, iar poezia devine pentru el o categorie a fiinţei, fiinţă pe care o provoacă mereu cu o dezarmantă candoare. Partenerul preferat de dialog îşi este propriul eu, un „eu” adresant, chemat, invocat, trezit, mărturisitor al tainelor, gata să se desfete la nesfârşit de jocurile caleidoscopice pe care realitatea i le înfăţişează. Poezia sa e un continuu efort, mist(er)ic, de ieşire din sine, de dialog retoric adresat sinelui conştient că un Martor tăcut şi atotştiutor este mereu de faţă.]

Advertisements