Walter M. Miller Jr.

“Cantică pentru Leibowitz” (fragmente) Walter-m-miller-1

[…] “Până acum nu văzuse o ’Cădere de pulberi’ şi spera ca un asemenea eveniment să-l ocolească. Din vechime nu supravieţuise nici o descriere cuprinzătoare a monstrului, dar Francis auzise destule legende.[…] Fratele Francis îşi imagina o Cădere drept ceva aducând pe jumătate a salamandră, fiindcă, potrivit tradiţiei, acel lucru se născuse în Potopul Flăcărilor şi pe jumătate a duh rău. […]

Fratele Francis îşi petrecu şapte luni din timpul liber redesenând câteva dintre schiţele vechi aflate în dosarele Memorabiliei şi abia după aceea îndrăzni să se atingă de schema lui Leibowitz. […] Cele vechi trebuiau oricum recopiate cam la un secol, dacă meritau să fie salvate. Nu numai copiile originale se decolorau, ci şi versiunile redesenate, ele devenind indescifrabile după un timp, din pricina degradării cernelurilor întrebuinţate. Nu pricepea nicidecum de ce anticii preferaseră să folosească hârtie întunecată la culoare, scriind şi trasând linii cu alb, în loc să procedeze invers. Când făcea schiţa brută în cărbune a vreunui desen, adică folosind un fundal alb, desenul rezultat părea mai realist decât cel în alb pe negru, iar anticii nici nu se comparau ca înţelepciune cu Francis; sigur avuseseră motive întemeiate dacă se deranjaseră să strice cerneala pentru fond, lăsând dâre de hârtie albă acolo unde, într-un desen normal, ar fi trebuit să apară o linie trasă cu cerneală. Francis recopie documentele astfel încât să arate cât mai fidele faţă de originale, cu toate că munca de a întinde cerneala albastră în jurul literelor minuscule era extrem de plicticoasă şi constituia o mare risipă de cerneală, lucru făcea pe fratele Horner să-şi mârâie nemulţumirea. […]

canticleSchiţa lui Leibowitz, o altă abstracţie, nu avea legătură cu nimic, nici măcar cu raţiunea. Părea să fie nici mai mult nici mai puţin decât o reţea de linii care lega o însăilătură de dispozitive, şerpuituri, serpentine, codiţe şi câte alte şpiluri. Liniile erau în majoritate verticale sau orizontale şi intersectările unora cu altele erau punctate sau marcate prin salt; făceau răsuciri la unghi drept pentru a ocoli dispozitive şi niciodată nu se opreau la jumătate de drum, ci întâlneau câte-o şerpuitură, serpentină sau cine ştie ce. Rămânea atât de enigmatică, încât cercetarea ei vreme îndelungată producea doar perplexitate. Cu toate acestea, se apucă să copieze fiecare detaliu, ajungând până acolo încât reproduse chiar şi pata maronie din centrul hârtiei despre care îşi dădu seama că ar putea fi sângele Binecuvântatului Martir, dar fratele Jeris afirmă că era doar o urmă lăsată de un cotor de măr intrat în putrefacţie”.[…]

canticle 2[Walter M. Miller Jr. (1923 – 1996) este cunoscut îndeosebi pentru romanul „A Canticle for Leibowitz” (1960), singurul roman publicat dealtfel, alături de aproximativ alte 40 de nuvele S.F. A avut o carieră scurtă, dar de mare succes, pentru „Cantică” primind prestigiosul Premiu Hugo pentru cel mai bun roman SF al anului 1961. Catolic convins, atribuie Bisericii rolul principal în reconstruirea societăţii după holocaustul nuclear, călugării fiind mai întâi singurii, apoi principalii păstrători ai vestigiilor vechii culturi, ce vor fi folosite în vederea unei noi înălţări spirituale. Cu şase sute de ani după catastrofa atomică, mici comunităţi religioase încearcă, la modul cel mai naiv cu putinţă, să conserve ultimele firimituri ale ştiinţei străvechi, apărându-le în faţa barbariei. Aşa se face că schemele electronice ale de mult răposatului Leibowitz devin obiect de cult. (Editura Fahrenheit, România, 1996)]

Advertisements