Ţigări de foi, un ziar sau o poveste de Crăciun?

– corolare haotice –
la “Auggie Wren’s Christmas Story” de Paul Auster

Iarăşi? O altă poveste de Crăciun?

Dar poate că vă place să fumaţi ţigări de foi. Poate să faceţi fotografii. Sau pur şi simplu să visaţi cu ochii deschişi. Poate vă place să ridicaţi o perdea de fum între dumneavoastră şi lume, ori să fotografiaţi acelaşi colţ de stradă, la nesfârşit, zi de zi, în fiecare zi la aceeaşi oră. O repetiţie plictisitoare. Oare? Acelaşi colţ de stradă cu care să umpleţi 12 albume cu mii şi mii de fotografii. Apoi să le răsfoiţi din complezenţă, sau, poate, din politeţe, pe îndelete. Dar mai apoi, aplecându-vă spre detaliu, să observaţi scurgerea anotimpurilor, schimbarea căderii luminii, diferenţele dintre aglomeratele zile ale săptămânii şi cele pustii de week-end. Poate veţi începe să recunoaşteţi feţele trecătorilor, mereu în acelaşi loc. Şi să descoperiţi alături de Auggie Wren ce înseamnă să fotografiezi… timpul. Şi totul simplu, fără intervenţii aritificale şi alienante. Ţac! Aceeaşi secundă din fiecare zi.

Să faceţi o faptă bună de Crăciun. Poate să însemne aşa ceva, dacă furi? Ori dacă minţi? Ce faţă ia lumea atunci? Poţi face o faptă bună furând un aparat de fotografiat sau minţind o bătrână? O, da! Auggie Wren a făcut-o, dar fără să se gândească la aşa ceva.

O poveste de Crăciun fără Moş, fără brad, fără reni. Paul Auster descoperă că în inima New York-ului încă există cel puţin un deţinător al cel puţin unei poveşti adevărate de Crăciun. Un om care până ieri îi vindea ziarul şi ţigările de foi. Care făcea fotografii ciudate şi ştia să privească.

Povestirea lui Paul Auster poate fi citită, în engleză, aici.